Icoana, mijloc de comuniune cu Hristos
Iconografia este fundamental diferita de pictura profana, cu care omul modern este obisnuit si, prin urmare, cateva explicatii si comentarii sunt cu adevarat necesare.
Mai intai, in icoana pictorul nu reprezinta, ceea ce observa in jurul sau, ci un anumit prototip. Icoanele sunt reprezentari ale Mantuitorului, ale Maicii Domnului si ale Sfintilor, iar cinstirea unei icoane, se fundamenteaza pe inchinarea la prototipul ei. Arta icoanei este o arta bisericeasca, ea avand un rol important atat in cultul divin public, cat si in cel particular: icoanele sunt cinstite prin inchinare si sarutare, iar persoanelor sfinte reprezentate, cerem prin rugaciuni, ajutor in nevoi sau, aducem multumire pentru binefacerile primite.
In icoanele Sfintilor, Parintii Bisericii au vazut o salasluire a lui Hristos, respectiv a puterii si lucrarii dumnezeiesti necreate, "o trecere in revista a faptelor lor sublime", un mijloc de comuniune, cu El, prin contemplare.
Realizarea icoanelor a fost reglementata de catre cel de-al Saptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, tinut in anul 787. Astfel, arta icoanei poseda canoanele sale traditionale, care trebuie respectate. Insa, chiar si in contextul subiectelor biblice traditionale, urmand prescriptiile erminiei, pictorii au avut intotdeauna o libertate creatoare, imbogatind si dand o interpretare proaspata vechilor randuieli.
Iconografia rusa - origine si inceputuri
In 988, Rusia Kieveana a adoptat in mod oficial credinta ortodoxa, care ajunsese in Rusia mult mai devreme, mici comunitati ortodoxe existand inainte de 980. Crestinismul rus a preluat numeroase traditii culturale din Bizant, una dintre ele fiind arta icoanei.
Cateva caracteristici ale picturii iconografice rusesti timpurii, pot fi explicate prin originile sale bizantine. Primele icoane au fost aduse in Rusia din Constantinopol, unde, primii maestrii ai artei icoanei erau greci. Icoanele bizantine se disting prin finetea tehnicii. In unele distingem maretia fastului imperial, iar in altele experienta ascetica monahala.
Insa, oricat de puternica si fructuoasa a fost influenta Bizantului asupra artei icoanei in Rusia Medievala, tot putem remarca cateva diferente semnificative intre cele doua, inca din aceasta perioada timpurie. Icoanele ruse prezinta caracteristici distinctive: tonuri plate, luminoase si vii; alungirea proportiilor; sinuozitatea liniei; simplitate si sobrietate, calitati laudate si in proverbele populare.
In secolele XI -XII pictura bisericeasca din Rusia a capatat un caracter eminamente bizantin.
Comoara cea mai de pret a Rusiei este icoana Maicii Domnului din Vladimir. A fost adusa in Rusia din Bizant, la inceputul secolului al XII-lea, si se crede ca este una din cele trei reprezentari ale Maicii Domnului, pictate de catre Sfantul Apostol Luca. Acest tip de icoana – Dulcea sarutare – a interesat in mod deosebit lumea slava fiind unul din cele mai cunoscute tipuri de icoana aici. Compozitia a fost repetata de mii de ori de-a lungul veacurilor.
In secolele XIII – XIV, traditiile pre-mongole au fost pastrate si dezvoltate in cateva lucrari. O noua manifestare a acestei perioade a fost aparitia artei primitive rusesti. Lucrarile acestori pictori sunt naive, insa spontaneitatea expresiei, stralucirea culorilor si simplitatea copilareasca, sunt captivante. Acesta reprezinta inceputul scolii rusesti de pictura iconografica.
Apogeul iconografiei ruse – Teofan Grecul, Andrei Rubliov si Dionisie
Scolile locale s-au afirmat in Rusia la Novgorod si la Pskov, apoi la Moscova incepand de la mijlocul veacului al XIV-lea. Cronicile ne-au pastrat amintirea unor artisti greci veniti sa lucreze la Novgorod si la Moscova: in 1338, "grecul Isaia si prietenii sai" au pictat frescele din biserica Intrarii in Ierusalim de la Novgorod, astazi disparuta, iar in 1344 alti mesteri greci au zugravit vechea catedrala a Adormirii de la Moscova.
La sfarsitul secolului al XIV-lea un nou val de influente bizantine, in vreme Paleologilor, a traversat intrega Rusie. Reprezentatul cel mai de seama al acestei perioade a fost Teofan Grecul, nascut pe la 1330, care, dupa ce decorase biserici la Constantinopol si in imprejurimi, la Galata si la Calcedonia, a venit la Novgorod prin jurul anului 1360 sau 1370. Robustetea formelor confera deplina forta unei prezente reale a figurilor sale, pe care le simti insufletite de o apriga incordare spirituala. Coloritul este redus si atenuat in acelasi spirit de schematizare dinamica. El este dominat de semitonuri: carnatia chipurilor cu umbre de culoare a lutului ars; galben-pal, alb-sidefiu, trandafiriu si verde pentru vesminte.
Insa, o arta autentic rusa va triumfa odata cu pictorul-calugar Andrei Rubliov, autorul unui numar de icoane infatisind Praznicele Mari, care impodobesc iconostasul catedralei Blagovescenie din Kremlin, unde a lucrat in 1405 alaturi de Teofan Grecul si de un alt rus, Prohor din Gorodet. Dar cea mai pura capodopera a sa este Sfanta Treime. Dupa tragicul plin de patos al lui Teofan Grecul, Rubliov introduce o simplitate senina, mai potrivita temperamentului rus. Prin prestigiul legat de creatiile sale el a deschis cai noi artei din tara sa.
Icoanele lui Andrei Rubliov si cele ale contemporanilor sai reprezinta expresia unui extraordinar avant al scolii rusesti la inceputul secolului al XV-lea.
Aproape de sfarsitul secolului al XV- lea a noua stea, Dionisie, aparea pe fimamentul Moscovei. Arta lui Dionisie este una matura, contemplativa, rafinata si nobila in acelasi timp. Dionisie a fost un colorist exceptional, de o rara delicatete, culorile sale sunt subtile, transparente, formant armonioase acorduri, in special in scenele statice solemne, ce includ un mare numar de personaje.
Dionisie a avut se pare o influenta mai mare asupra contemporanilor decat avusese Rubliov in vremea sa. Poezia culorilor sale se reflecta in intreaga arta a primei jumatati a secolului al XVI-lea. Unele icoane din secolul al XVI-lea au o abundenta vasta de teme, asemenea unui intreg ciclu de fresce.
Iconografia rusa - decadere si renastere
Mijlocul secolului al XVI-lea a adus o schimbare brusca. Dezbaterile dogmatice asupra noilor icoane si afirmarea de catre “Sinodul celor o suta de capitole”, a adus sfarsitul apogeului iconografiei ruse. Chiar daca Sinodul l-a afirmat pe Andrei Rubliov drept exemplu de urmat, deja din secolul al XVIII-lea, in vremea lui Petru cel Mare, arta apuseana avea sa influenteze in mod radical iconografia rusa. Chiar daca practica cinstirii icoanelor s-a pastrat, pictura icoanelor, vadea influente majore ale artei laice.
In secolul al XIX -lea , maestrii rusi care au decorat noile biserici si catedrale, au folosit tehnici moderne de pictura. Traditia orala care fusese pastrat si dusa mai departe de iconarii din vechime, a fost pierduta aproape in intregime.
A doua jumatate a secolului al XX-lea a fost una a renasterii interesului fata de arta icoanei. In prezent, sunt numerosi pictori, nu numai in Europa de Est, ci chiar si in Vest, care urmeaza traditia vechilor maestrii iconari, si care au redescoperit icoana autentica ortodoxa.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
